Despre România unită

Mi se pare că patriotismul și spiritul național nu mai sunt la modă. Nu doar în România, că oricum fiecare de-aici cu o mână mangâie, iar cu alta lovește, ci la modul general, în toată lumea. Efectul globalizării vor spune diverși inși. Nimic mai adevărat. Ne supunem vremii.
Nu fac apologia cretenilor cu discursuri populiste și răsuflate despre cum tot ce se întamplă rău în țară e din vina străinilor, că ne-au furat tot ce avem, însă nu mă avânt nici în baricada globaliștilor. Sunt undeva la graniță ce-i separă, pe teritoriul nimănui, păstrez ce nu-i radical și neavenit. Moștenirea nocivă a nazismului și comunismului e că privim în extreme.

Totuși, românul e o fire complexă și contradictorie: e patriot, dar antiromân, e corect, dar e și hoț, e un soț iubitor, însă și un amant perfect ș.a.m.d. Un fel de curat-murdar, dupa spusele lui Caragiale. O caricatură a contrastelor.
Muncim în toate colțurile Europei, îi laudăm pe străini pentru ce au construit și pentru civilizația lor, iar pe la spate șoptim vorbe acide că-s răi și ciorditori de țări. Pe o parte a feței ponegrim România, iar pe cealaltă plângem că uite ce țară frumoasă avem.
Eu nu spun că ar trebui să ne mințim că România e o țară a panseluțelor, însă să fim mândri pentru un singur și unic lucru, pe care sunt pe deplin sigur că toți îl vor accepta: avem o țară, un petic de pământ pe Terra căruia să-i spunem casă, să-l sărutăm, să ne refugiem când se împut lucrurile în afară sau să scuipăm când ne cuprinde disperarea zilei de mâine. Unii nici măcar atât n-au.

Cu toții am auzit de Holocaust, de genocidul armean, de kurzi, într-un cuvânt de chinurile pe care le suportă minoritațile. Chiar și ardeleni au simțit multă vreme câlcâiul maghiar pe frunte în Transilvania lor. Milioane de oameni fără un stat, asupriți, luați peste picior fiindcă n-au cum să se apere, că ei trăiesc drept kurzi (minoritate din Turcia) sub semiluna turcească, ca evrei nu în Israel, ci sub un stat numit Germania Nazistă, iar tare a fost bucuria lor după exilul de sute de ani prin toate colțurile lumii când, în 1948, au dobândit un stat al lor.
P.S: Nu e lucru mare să fii român, dar nici nu e neînsemnat și banal să ai o țară a ta. Românul nu va fi niciodată român egal printre francezi, în Franța, și nici italianul printre englezi, în Anglia.